Frithjof Schuon -”Despre unitatea transcendentă a religiilor”

Există cărți fundamentale care, odată citite, schimbă în cititor niște tipare mentale sau, mai degrabă, conform lui Schuon, îl apropie pe acesta de Calea care îi era destinată, aproape fără acceptul lui. O asemenea carte este”Despre unitatea transcendentă a religiilor” de care ma apropii astăzi cu sfială, după douăzeci de ani. A apărut în 1948, o perioadă frământată istoric, când vechile valori păreau a se prăbuși, când ce păruse până atunci de neclintit era pus sub semnul îndoielii, când descoperirile tehnicii ofereau informatii noi, nebănuite, iar fenomenul religios anima Occidentul printr-o transformare profundă. Acesta descoperise religiile Orientului şi redescoperea tradiția ortodoxă prin Bulgakov, Berdiaev, Lossky sau Șestov. Într-un asemenea context, Schuon încearcă să separe exoterismul de ezoterism, dogma bisericească de Adevărul care a generat-o. Transcendentul, aşadar, spune Schuon, nu e ceea ce ţine de lume, ci ceea ce ţine lumea, lansând ideea ca la baza neînțelegerilor religioase stă confuzia dintre  „orto-doxia” religioasă („înţelesul credinţei”) și  „orto-praxie” (cod de practici socio-rituale). Ezoterismul e destinat unei minorități, exoterismul masei largi de credincioși. Când o religie neagă  realităţile metafizice şi iniţiatice, încremenind în dogmatism ea neagă omului dreptul de a-și iubi Creatorul cu Inteligența care îi e e dată după și asemănarea Sa. „Credinţa de copil” sau „Credinţa celui sărac cu duhul” e de respectat cînd e spontană şi firească, dar nu şi cînd e teoretică şi afectată, limitând voit dreptul la o înțelegere superioară, considerată ”intelectualistă”.

Schuon afirmă că o cale ezoterică nu reprezintă o alegere, nu omul alege calea ci Calea îl alege pe om, căci  ”finitul nu poate alege Infini­tul, e vorba mai degrabă de problema unei „vocaţii”, iar cei „chemaţi” — ca să folosim termenul Evangheliei — nu se pot sustrage acestei chemări fără „a păcătui împotriva Duhului”

El compară Adevărul ontologic cu lumina, care conține în spectrul său toate culorile, fiecare spațiu sau timp vine cu un filtru, de aceea unii afirmă că pentru ei lumina e roșie iar alții că e verde, dar nici unii nu dețin adevărul absolut: faptul că Dumnezeu a îngăduit orbirii omeneşti să pro­voace erezii în sînul civilizaţiilor tradiţionale este în con­formitate cu Legile divine care guvernează întreaga creaţie; dar ca Dumnezeu să fi îngăduit unei religii, presupusă a fi fost inventată de un om, să cucerească o parte a umani­tăţii şi să se menţină mai mult de un mileniu pe un sfert din globul locuit, înşelînd iubirea, credinţa şi speranţa unei imense mulţimi de suflete sincere şi fervente, aceasta este în contradicţie cu Legile Milei divine sau, în alţi termeni, cu Legile Posibilităţii universale. (…..) Dacă Cristos ar fi putut fi unica manifestare a Cuvîntului, presupunînd că o asemenea unicitate de manifestare e cu putinţă, naşterea Lui ar fi trebuit să aibă ca efect pre­facerea instantanee a întregului univers în cenuşă.

In concluzie, diversele religii sunt forme ale Logosului adaptate anumitor colectivități umane în anumite condiții istorice și geografice. Ezoterismul recunoaşte perfecta legitimitate a oricărei forme de Revelaţie, acesta fiind necesară pentru că, așa cum spune sufismul: Nimeni nu-l poate întîlni pe Allah daca nu l-a întîlnit înainte pe Profet. In traducere ezoterică, nimeni nu ajunge la „Sinele” divin decît prin desăvîrsirea „eu”-lui uman. Afirmaţia „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa” e adevărată în mod absolut pentru Logosul divin („Cristos”) şi adevărată în mod relativ pentru mani­festarea Sa umană („Isus”); într-adevăr, un adevăr absolut nu se poate limita la o fiinţă relativă. Isus este Dumnezeu, dar Dumnezeu nu este Isus; Creştinismul e divin, dar Dumnezeu nu este creştin.

Discipol al șeicului Ahmad al Alawi, ca și al lui Rene Guenon – cu care a colaborat vreme de 20 de ani la revista Etudes traditionnelles – Frithjof Schuon (Basel, 1907–Bloomington, 1998) a fost preocupat de islamism, de sufism și, mai ales, de relația lor cu alte religii. Este și motivul pentru care și-a petrecut o bună parte a vieții în Africa de Nord, în țările Orientului, iar intre 1959 si 1963 în comunitățile indienilor din America, pasionat de studiul civilizației Sioux. Susține ideea unei înțelepciuni dincolo de religii, universală, de o esență înainte de toate spirituală și mistică.